8/24/2017

În atenția Domnului Ministru al Educației și Învățământului




În numele unui grup de părinți și cetățeni din oraşul Râmnicu Vâlcea vă supun atenției un aspect - pe care noi îl socotim important - și anume școala românească, așa cum a creat-o Spiru Haret, un omolog al dumneavoastră de acum mai bine de un secol.
Și noi am fost la școală când eram copii, dar parcă atunci toate păreau mult mai frumoase, școala reprezentând doar un alt mod de a ne bucura de viață. Ceea ce nu mai putem spune despre copiii din zilele noastre, care par tot mai triști și mai puțin bucuroși când îi intrebi despre școală.
Observațiile noastre pleacă de la programa școlară tot mai încărcată, de parcă am dori să-i facem pe acești copii direct savanți, uitând că ei, la această vârstă, trebuie să se bucure de partea frumoasă a vieții de copil și că școala este, de fapt, un al mod de a percepe bucuriile și frumusetile vieții, ale naturii înconjurătoare.
Fiindcă cei mai mulți părinți sunt nevoiți, din păcate, să-și caute slujbe în țări străine, copiii rămân în grija bunicilor, care trebuie să-i ducă la școală, să facă cu ei lecțiile și, nu în ultimul rând, să se joace cu nepoții lor. Așa am observat cât de grele sunt ghiozdanele școlarilor, câte cărți, caiete și alte materiale didactice trebuie ei să care în fiecare zi cu spatele lor fraged. Nu este rău să vrem mai mult pentru copiii noștri, dar oare uităm că am fost și noi copii, că am avut parte de dragoste și atenție din partea dascălilor care ne-au învățat abecedarul?
Acum copiii trebuie să meargă în clasa 0, unde învață mai întâi să scrie și să citească și abia apoi urmează clasele primare. Față de noi, care am mers la școală la varsta de 7 ani, vârsta la care și psihologii recunosc o maturitate a copilului, copiii zilelor noastre încep școala când ei ar trebui sa se bucure încă de jocurile copilăriei.
Unde sunt vacanțele de altă dată, când copiii plecau în tabere școlare, unde desfășurau și activități instructiv-educative? Mulți copii ai căror părinți nu-și permiteau vacanțe sau concedii, mergeau în astfel de tabere, bucurându-se de toate facilitățile unei vacanțe. Astăzi, multe din acestea au fost lăsate în paragină sau terenurile pe care erau construite au fost retrocedate. Am uitat sa mai punem ceva în locul lor sau nu ne-a păsat.

În altă ordine de idei, unde au dispărut școlile de meserii, care formau tineri cu pregătire atât teoretică, cât și practică pentru viață? Poate că nu este prea târziu să le reînființăm și astfel să punem și noi temelia sănătoasă a unei economii naționale.
Nu vrem, domnule ministru, să vă plictisim cu teme pe care le cunoașteți dar sperăm ca demersul nostru sa fie doar o aducere-aminte a copilăriei pe care și dumneavoastră ați trăit-o și astfel să nu uităm că cea mai mare investiție și, totodată, speranță a unei nații rămân copiii și educația sănătoasă pe care aceștia o primesc.


Cu stimă, 
Anastasia Stroescu

8/23/2017

Situația câinilor vagabonzi

Domnule Primar, 

Vă supun din nou atenţiei problema câinilor vagabonzi din oraşul nostru, cu rugămintea de a face demersurile necesare pentru găsirea unor soluţii pentru aceste patrupede. Cu toţii iubim animalele şi le vrem binele, numai că sunt şi stăpâni de animale, mai ales în mediul rural, care aleg soluţia de a le abandona la oraş, mai ales atunci când acestea se înmulţesc. Este o lege a firii şi pentru animale ca acestea să se înmulţească, numai că noi putem să stopăm acest lucru apelând la serviciile unui medic veterinar. Este mult mai simplu, însă, ca buni creştini să le aducem la oraş şi să le lăsăm la mila celorlalţi cetăţeni, decât să facem un mic efort şi să rezolvăm această problemă civilizat. Un alt aspect îl reprezintă câinii de oraş, care au stăpân, dar acesta nu este suficient de responsabil ca atunci când iese la plimbare cu animalul de companie să facă şi curăţenia de rigoare după acesta. Mai mult, aceştia folosesc pentru nevoile patrupedelor spaţiile verzi destinate pentru recreere sau cele pentru joaca copiilor. În sensul celor de mai sus, va rugăm să analizaţi posibilitatea creării unor spaţii numai pentru animale, gen ţarcuri (aşa cum sunt în capitală), astfel încât şi acestea, dar şi noi ceilalţi iubitori de aer, de plimbare în locurile verzi ale oraşului special amenajate, să ne putem bucura cu adevărat de acestea. 

Cu stimă, 
Anastasia Stroescu