În numele unui grup de părinți și cetățeni
din oraşul Râmnicu Vâlcea vă supun atenției un aspect - pe care noi îl socotim important
- și anume școala românească, așa cum a creat-o Spiru Haret, un omolog al dumneavoastră
de acum mai bine de un secol.
Și noi am fost la școală
când eram copii, dar parcă atunci toate păreau
mult mai frumoase, școala reprezentând doar un alt mod de a ne bucura de viață. Ceea ce nu mai putem spune despre copiii
din zilele noastre, care par tot mai triști
și mai puțin bucuroși când îi intrebi despre școală.
Observațiile noastre pleacă
de la programa școlară tot mai încărcată,
de parcă am dori să-i facem
pe acești copii direct savanți, uitând că ei, la această vârstă, trebuie să se bucure
de partea frumoasă a vieții de copil și că școala este, de fapt, un al mod de a
percepe bucuriile și frumusetile vieții, ale naturii înconjurătoare.
Fiindcă cei mai mulți
părinți sunt nevoiți, din păcate, să-și caute slujbe în țări străine, copiii rămân
în grija bunicilor, care trebuie să-i ducă la școală, să facă cu ei lecțiile și,
nu în ultimul rând, să se joace cu nepoții lor. Așa am observat cât de grele sunt ghiozdanele școlarilor, câte cărți, caiete
și alte materiale didactice trebuie ei să care în fiecare zi cu spatele lor fraged.
Nu este rău să vrem mai mult pentru copiii
noștri, dar oare uităm că am fost și noi copii,
că am avut parte de dragoste și atenție din partea dascălilor care ne-au
învățat abecedarul?
Acum copiii trebuie să
meargă în clasa 0, unde învață mai întâi
să scrie și să citească și abia apoi urmează clasele primare. Față de noi, care am mers la școală la varsta de 7 ani, vârsta la care și psihologii recunosc
o maturitate a copilului, copiii zilelor noastre încep școala când ei ar trebui
sa se bucure încă de jocurile copilăriei.
Unde sunt vacanțele de
altă dată, când copiii plecau în tabere școlare, unde desfășurau și activități instructiv-educative? Mulți copii ai căror părinți nu-și permiteau vacanțe sau concedii, mergeau
în astfel de tabere, bucurându-se de toate
facilitățile unei vacanțe. Astăzi, multe din acestea au fost lăsate în paragină
sau terenurile pe care erau construite au fost retrocedate. Am uitat sa mai
punem ceva în locul lor sau nu ne-a păsat.
În altă ordine de idei, unde au dispărut școlile de meserii, care formau tineri cu pregătire atât teoretică, cât și practică pentru viață? Poate că nu este prea târziu să le reînființăm și astfel să punem și noi temelia sănătoasă a unei economii naționale.
Nu vrem, domnule ministru,
să vă plictisim cu teme pe care le cunoașteți dar sperăm ca demersul nostru sa fie
doar o aducere-aminte a copilăriei pe care
și dumneavoastră ați trăit-o și astfel să nu uităm că cea mai mare investiție și,
totodată, speranță a unei nații rămân copiii și educația sănătoasă pe care aceștia o primesc.
Cu stimă,
Anastasia Stroescu